Ochelarii de vedere sunt una dintre cele mai bune soluţii pentru corecţia optică. În funcţie de diagnosticul erorii de refracţie vei primi o prescripţie pentru un anumit tip de lentilă. Având în vedere că ochelarii sunt un accesoriu pe care îl afişezi în permanenţă, trebuie să-i alegi nu doar din punct de vedere funcţional, ci şi estetic. Iată câteva criterii de care trebuie să ţii cont:
Tipul lentilei
Examenul oftalmologic se poate face la cabinetul medicului specialist sau într-o optică medicală dotată cu aparatură şi personal specializat. Această investigaţie arată ce fel de dioptrii sunt necesare pentru corectarea vederii.
Lentilele pot fi pentru miopie (de distanţă sau cu minus), pentru hipermetropie (de apropiere sau cu plus), cu sau fără astigmatism. De asemenea, există lentile monofocale (cu aceeaşi dioptrie pe toată suprafaţa), bifocale (două dioptrii delimitate clar: distanţă şi aproape) sau progresive.
În funcţie de tratamentul ce se aplică lentilelor, acestea pot fi antireflex, cu protecţie împotriva luminii albastre, antistatice, oleofobe, hidrofobe, anti-aburire sau heliomate.
Materialul din care sunt confecţionate lentilele poate fi sticlă, plastic sau policarbonat. Claritatea, grosimea, greutatea, rezistenţa la impact, protecţia UV şi preţul sunt câteva dintre criteriile de care trebuie să ţii cont atunci când alegi un anumit tip de lentile.
Tipul ramei
Ochelarii de vedere pot fi fără ramă, cu ramă completă sau semi-ramă. Pentru a alege o pereche care ţi se potriveşte trebuie să ştii trei dimensiuni: lungimea braţelor ochelarilor, lăţimea lentilelor şi puntea nazală (distanţa dintre lentile în dreptul nasului).
Forma ramei
Dacă până acum am tratat mai mult aspecte tehnice, este momentul să ne referim şi la latura estetică. Ochelarii sunt un accesoriu în adevăratul sens al cuvântului. Cu ajutorul lor nu doar vezi mai bine, ci te faci remarcat atunci când îi porţi.
Prima categorie de rame este cea a figurilor geometrice. Acestea pot fi rotunde, rectangulare, pătrate sau ovale.
Cele mai diverse forme sunt pentru copii, care fac ochelarii mai atrăgători şi mai uşor de purtat. Acestea pot fi inspirate din benzi desenate, jocuri, desene sau filme pentru copii. În ceea ce priveşte ochelarii pentru adulţi, ramele pot avea formă de ochi de pisică, celebrul model Aviator (pilot de avion) sau clip on.
În funcţie de gen
În funcţie de purtător, ochelarii pot fi pentru copii (băieţi sau fete), pentru bărbaţi, femei sau unisex, fiecare cu anumite caracteristici. Odată ce ai ales o categorie, poţi căuta diverse modele, materiale din care sunt confecţionate sau producători de renume. Spre exemplu, dacă eşti pasionat de un anumit designer vestimentar, îţi poţi completa ţinutele cu ochelarii de vedere pe care îi creează. Vezi oferta de ochelari de vedere unisex de la Lensa.ro pentru a alege modelul care ţi se potriveşte.
Cum alegi modelul potrivit
Forma feţei este etalonul după care trebuie să te orientezi atunci când alegi un model de ochelari de vedere.
O faţă rotundă, cu aspect circular, este uşor de echilibrat cu ajutorul unor rame cu unghiuri drepte. În aceeaşi logică, un chip cu lungimea şi lăţimea egală, mai apropiat de forma pătratului, va fi completat perfect de o ramă ovală. Feţele în formă de inimă, cu bărbia îngustă, se potrivesc foarte bine pentru rame rotunde, geometrice sau pentru modelele de ochelari fără ramă. Pentru o faţă ovală, cu proporţii echilibrate, fără unghiuri ascuţite pe maxilar sau bărbie, poţi folosi ochelari cu rame dreptunghiulare.
Ochelarii de vedere pot fi purtaţi pentru a vedea la distanţă, pentru citit sau pentru protecţie în timpul activităţilor digitale. Cel mai important este să primeşti un examen oftalmologic profesional şi profesionist, cu aparatură de calitate şi personal specializat. Dacă lentilele ţin de expertiza medicală, ramele reprezintă un accesoriu cu care te afişezi şi care împreună cu vestimentația îţi completează aspectul exterior şi îţi definesc personalitatea.