Oferta de jucării din magazine este copleșitoare. Atunci când vrei să cumperi ceva pentru copilul tău poți fi descurajat de această perspectivă, deoarece vei dori ceva drăguț, cu un preț accesibil și care să îl susțină pe cel mic în dezvoltarea proprie.
Alegerea unor jucării potrivite este foarte importantă, deoarece ele vor stimula acumularea unor abilități importante, cum sunt cele motorii, de rezolvarea a problemelor sau învățarea legăturii dintre cauză și efect. Unele jucării educative îi învață pe copii despre lucrul în echipă sau despre concentrarea asupra unei singure sarcini, dar îi ajută și să își dezvolte creativitatea și imaginația.
Învățarea prin joc este extrem de importantă pentru dezvoltarea copilului. Deși mulți părinți consideră că învățarea formală, cum sunt cursurile cu diferite subiecte, reprezintă singura metodă care contează, această idee este greșită. Alocarea unui timp special pentru joacă le permite celor mici să învețe să își controleze energia, să învețe cine sunt ei și să exploreze lumea din jurul lor.
Încă din primele luni de viață, copiii vor beneficia de avantajele unor jucării adecvate cu nivelul lor de dezvoltare. Părinții trebuie să se asigure că jucăriile sunt sigure și sunt realizate din materiale prietenoase, cum este și acest puzzle din lemn pentru copii.
Este evident că imediat ce devii părinte, casa ta se va umple de jucării. Dacă vrei să faci alegeri inteligente pentru copilul tău, iată care sunt principalele modele de jucării dintre care poți să alegi.
- Cuburi de lemn
Acestea sunt ideale, deoarece oferă beneficii de asimilare a unor informații și dezvoltarea a unor abilități, în cel mai distractiv mod. Cei mici își vor dezvolta abilitățile motorii fine, vor învăța despre echilibru, își vor dezvolta coordonarea ochi-mână și vor asimila concepte structurale. Cuburile de lemn pot fi utilizate în diverse moduri, fiind accesibile pentru integrarea în jocurile cu mașini, păpuși ori figurine.
- Mingi
Orice copil ar trebui să aibă cel puțin o minge, încă din momentul în care începe să meargă în patru labe. Ei adoră să le prindă, să le arunce, iar când vor mai crește, să le dea cu piciorul. Jocul cu mingea își ajută pe cei mici să își dezvolte motricitatea fină și grosieră, precum și coordonarea dintre ochi și mână sau picior. De asemenea, ei își vor exersa poziția verticală și echilibrul, de fiecare dată când vor da cu șutul în minge.
- Jocurile de construcții
Indiferent dacă este vorba despre jocuri magnetice sau jocuri cu piese care se pot conecta între ele, acestea ajută la dezvoltarea creativității și la antrenarea mușchilor mici de la mâini.
- Seturile art & craft
Orice materiale existent în casă poate ajuta la realizarea unor activități art & craft foarte distractive. Cu toate acestea, cumpărarea unui set complet te va scuti de multă bătaie de cap, deoarece vei avea la un loc toate materiale necesare pentru a vă pune creativitatea la treabă. Hârtie creponată colorată, coli albe, foarfeci, lipici, sfoară, mărgele, acuarele, bandă adezivă, sunt doar câteva dintre materialele pe care le puteți utiliza.
- Mașinuțe
Sunt ideale pentru a le permite celor mici să recreeze scene din viața reală, pe care o descoperă pe zi ce trece. Mașinuțele pot fi integrate în orașe de jucărie, construite din obiecte din casă, cum ar fi cărțile, cutiile de pantofi ori scaunele. Atunci când sunt asociate cu personajele preferate, mașinuțele vor ajuta la crearea unor scenarii inedite, în care cel mic își va pune în funcțiune toată puterea imaginației.
- Figurinele
Indiferent dacă sunt realizate din plastic sau pluș, detaliile de care se bucură le fac să fie niște mici opere de artă. Figurinele le permit și ele celor mici să se joace de-a viața lor, alături de adulții din jur. Figurinele pot fi părinți, copii, animale, profesori, doctori sau supereroi, în funcție de inspirația lor de moment și de experiențele prin care au trecut până atunci.
Alege oricare dintre jucăriile de mai sus, iar copilul tău va avea la dispoziție cele mai bune instrumente pentru a se dezvolta armonios. Petrecând timp într-un mod plăcut și creativ, el se va tranforma într-o persoană complexă, cu o stimă de sine crescută.